The Walking Dead e cel mai piratat serial din 2018. Care este explicația

de Gloria Sauciuc în 3 Ian 2019
În lipsa unui nou sezon Game of Thrones, în vârful clasamentului a urcat Walking Dead, cu toate că e un serial contestat pentru modul în care scenariștii au înlăturat personaje importante, de care publicul se atașase

TorrentFreak a dat publicității lista anuală a celor mai piratate 10 seriale, clasamentul fiind alcătuit după numărul de share-uri ale unui episod nou lansat pe parcursul anului 2018. Serialul Urzeala tronurilor, deținătorul locului 1 în topul piratării din ultimii șase ani, nu a mai fost un concurent în 2018, întrucât niciun nou episod nu s-a lansat pe parcursul anului care tocmai s-a încheiat. În schimb, The Walking Dead stă acum pe tronul celor mai piratate seriale din 2018. Serialul cu zombi a ocupat locul doi din 2014 încoace, fiind mereu detronat de Game of Thrones, scrie publicația The Wrap.

Clasamentul a fost realizat în urma statisticilor oferite de mai multe trackere de BitTorrent și de alte rețele de tip Peer-to-peer. Topul a avut în vedere cel mai share-uit nou episod, nu download-urile integrale ale unui sezon. TorrentFreak mai menționează că sezoanele vechi Game Of Thrones au fost cele mai căutate în 2018 dintre toate pachetele de sezoane vechi ale serialelor existente pe piață.

În 2018, serialul The Walking Dead a trecut prin zile grele: actori cheie au părăsit platoul, în timp ce critica i-a dat note tot mai slabe iar audiențele record de altă dată au scăzut dramatic. O mare parte din vină îi este atribuită fostului producător şi scenarist Scott Gimple, anul acesta promovat chief content officer pentru tot ceea ce ţine de serialul TV Walking Dead. Gimple a coordonat serialul încă din Sezonul 2. El a preluat conducerea în Sezonul 4, conducându-i pe Rick şi echipa lui de supravieţuitori prin trei dintre cele mai bune sezoane pe care le-a avut serialul. Totuşi, cum se explică unele decizii discutabile pe care le-a luat? Unele care sunt clar diferite de banda desenată, şi care schimbă drastic soarta personajelor pe care le îndrăgim?

Răspunsul ar fi la Robert Kirkman, creatorul benzilor desenate The Walking Dead, e de părere Gimple, care a declarat: „Atunci când am început, Robert şi cu mine am avut unele divergenţe", relata Gimple într-o conferinţă AMC citată de către Insider. „Eu am vrut să reprezint cartea aşa cum era ea, pe când el dorea să facă anumite schimbări. Şi, da, eu aş fi vrut să văd pe ecran secvenţele pe care le-am văzut în carte. Şi, totuşi, pe măsură ce avansam lucru, deoarece eram familiarizat cu acele momente, ştiam că - făcând acele mici schimbări pe care să le vadă cititorul - făceam ceea trebuie pentru cititorii cărţii, care ştiau ce va urma. Încercam să îi ducem într-o direcție în care nu se ştie ce va veni, aceeaşi senzaţie pe care o dă citirea cărţii”. „Nu am fi putut obţine altfel acea surpriză", continuă producătorul. „Nu putem obţine acea întorsătură emoţională. Nu o veţi putea vedea construindu-se. Aşa că în loc să faci precum în carte, în loc să relatezi cartea cu fidelitate absolută, alegi să o schimbi pe alocuri. Totuşi, asta este ceea ce a făcut Robert Kirkman, şi pentru a o face riști să o iei într-o direcție greșită”.

Nu e nicio îndoială că devierea de la materialul original a rezultat în unele dintre cele mai puternice momente ale serialului, scrie uproxx.com. Carol şi Daryl nu ar fi asupraviețuit într-o adaptare fidelă. Nici nemiloşii canibali din zona Terminus nu ar fi existat în aşa ceva. Şi mai sunt apoi Sezoanele 7 şi 8, care au fost poate prea aproape de evenimentele din All Out War. Odată cu sezonul 9 a venit și un nou producător - e vorba despre Angela Kang, care a promis o schimbare de la războiul total cu banda Salvatorilor, conflict pe care îl vedeam de două sezoane şi jumătate, promiţând o revenire la „personajele esenţiale”. Dar sezonul 9 a adus și plecarea definitivă a lui Rick, ceea ce a îndepărtat și mai mulți spectatori fideli ai serialului.
În România, canalul AMC difuzează doar serialul Fear The Walking Dead, un spin off al The Walking Dead.

Iată topul serialelor piratate:

1. The Walking Dead
2. The Flash
3. The Big Bang Theory
4. Vikings
5. Titans
6. Arrow
7. Supernatural
8. Westworld
9. DC’s Legends of Tomorrow
10. Suits.

Exploreaza subiecte similare:

The Walking Dead, Game of Thrones, The Flash, The Big Bang Theory, Vikings, Titans, Arrow, Suits, Westworld, DC's Legends of Tomorrow: Their Time Is Now , supernatural

Alte știri din cinema

The Apprentice la Cannes: Sebastian Stan interpretează un tânăr Donald Trump într-un film ce relevă corupția din America anilor '70 și '80

Regizorul iranian Ali Abbasi a adus săptămâna aceasta în prim-plan la Cannes filmul The Apprentice, ce explorează ascensiunea lui Donald Trump, de la fiu de milionar la mogul imobiliar necruțător.

Ce-ar fi dacă nu s-ar povesti? Ne-am crea toți niște preteni imaginari ca în IF

IF, pelicula lui John Krasinski din 2024, va intra în cinematografe din data de 31 mai, titlu care are un double entendre: o dată cel propriu-zis al cuvântului "if" din engleză (dacă), dar și acronimul I.F., imaginary friends (prieteni imaginari).

Primele imagini cu Liam Hemsworth în rolul lui Geralt din Rivia pentru cel de-al patrulea sezon al seriei The Witcher

Fanii seriei "The Witcher" de pe Netflix vor avea parte de o schimbare majoră, odată cu preluarea rolului principal de către Liam Hemsworth în sezoanele 4 și 5

Megalopolis, pariul de 120 de milioane de dolari al lui Francis Ford Coppola

Filmul teribil de ambițios pe care Coppola visa să-l facă de peste 40 de ani și pe care l-a finanțat cu aproximativ 120 de milioane de dolari din bani proprii a avut premiera pe Croazetă și a fost întâmpinat de critici cu păreri mixte.

Părerea ta

Spune-ţi părerea
Manusa pe 3 ianuarie 2019 21:46
The Walking Dead si Vikings sunt niste seriale super care trebuiesc urmarite.
bloodthirst pe 4 ianuarie 2019 23:15
Poftim mai des pe aici cu opinii :)
mihnea_aspru95 pe 5 ianuarie 2019 18:08
ce sarcastic ai fost bloodthirst :)) *ahaha*

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells